TUE. T-557/19. Seven v EUIPO (7Seven). Marcă a Uniunii Europene. Lipsa cererii de reînnoire a înregistrării mărcii. Radierea mărcii la expirarea duratei de înregistrare. Cerere de repunere în termen
*traducere și rezumat de Andreea Livădariu
La data de 26 decembrie 2016, în conformitate cu articolul 47 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară (devenit articolul 53 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1001/2017), EUIPO a informat titularul mărcii reprezentată mai jos că perioada de protecție va expira la data de 22 iulie 2017 și că cererea de reînnoire ar putea fi depusă începând cu data de 23 ianuarie 2014 și până la data de 24 iulie 2017. EUIPO a precizat, de asemenea, că în cazul plății taxei suplimentare pentru întârzierea plății taxei de reînnoire, termenul ar urma să fie prelungit până la data de 22 ianuarie 2018. Marca în discuție are următoarea reprezentare grafică:

Cu toate acestea, titularul mărcii nu a cerut reînnoirea înregistrării acesteia.
La data de 2 februarie, EUIPO a notificat reprezentantul titularului mărcii în discuție cu privire la expirarea perioaei de protecție a acesteia, începând cu data de 22 iulie 2017.
La data de 21 iulie 2018, reclamanta a depus o cerere de restitutio in integrum în temeiul articolului 104 din Regulamentul 2017/1001 și a solicitat să fie repusă în dreptul său de a solicita reînnoirea înregistrării mărcii în discuție (denumită în continuare „cererea de a fi repusă în drepturile sale”). În cererea de a fi repusă în drepturile sale, reclamanta a informat EUIPO că i‑a fost acordată o licență asupra mărcii respective și că titularul acesteia își încălcase obligația contractuală de a o informa cu privire la intenția sa de a nu reînnoi înregistrarea mărcii în discuție, astfel încât nu fusese în măsură să procedeze ea însăși la reînnoirea acesteia la timp.
Prin Decizia din 30 august 2018, departamentul „Operațiuni” al EUIPO a respins cererea de repunere în drepturi a reclamantei și a confirmat radierea înregistrării mărcii în discuție, decizie menținută de a V-a Cameră de recurs.
Prin Hotărârea din data de 23 septembrie 2020, Tribunalul a respins recursul, reținând, în esență, următoarele:
În speță, nu se contestă că reclamanta a obținut, la 17 iulie 2018, din partea titularului mărcii în discuție, o autorizație care îi permite să depună o cerere în temeiul articolului 104 din Regulamentul (UE) nr. 1001/2017 în scopul de a fi repus în dreptul de a solicita reînnoirea înregistrării mărcii menționate. Totuși, trebuie arătat că autorizarea respectivă a intervenit după expirarea termenului pentru solicitarea acestei reînnoiri, prevăzut în temeiul articolului 53 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1001/2017, și după aproape un an de la expirarea înregistrării efective a mărcii, la 22 iulie 2017.
În măsura în care reclamanta nu a primit un acord expres decât după expirarea acestui termen, ea nu poate fi considerată nici parte la procedura de reînnoire, conform articolului 53 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1001/2017, nici „parte a unei proceduri în fața EUIPO” în sensul articolului 104 alin. (1) din acest regulament. Reclamanta nu putea, așadar, să depună o cerere de repunere în drepturile sale în calitate de licențiat care a pierdut un drept și trebuie, în consecință, să fie considerată ca acționând în fața EUIPO exclusiv în numele și pe seama titularului mărcii în discuție, astfel încât respectarea condițiilor articolului 104 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1001/2017 trebuie examinată în privința acestuia din urmă. Prin urmare, Tribunalul a reținut că reclamanta nu putea să remedieze lipsa reînnoirii de către titularul mărcii în cauză decât demonstrând că o astfel de lipsă a survenit în pofida faptului că titularul a dat dovadă de toată prudența necesară.
Considerentul de mai sus este cel mai în măsură să satisfacă principiul efectivității și cerința securității juridice. Ea garantează o determinare clară și o respectare riguroasă a momentului de la care încep să curgă termenele vizate de articolele 53 și 104 din Regulamentul (UE) nr. 1001/2017.
Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, aplicarea strictă a normelor Uniunii în materie de termene de procedură respectă cerința securității juridice și necesitatea de a se evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției. Nu se poate deroga de la aplicarea acestora decât în împrejurări cu totul excepționale. Indiferent dacă astfel de împrejurări sunt calificate drept caz fortuit, forță majoră sau chiar eroare scuzabilă, ele cuprind în orice caz un element subiectiv legat de obligația unui justițiabil de bună‑credință de a da dovadă de prudența și de diligența necesare unui operator normal informat în vederea supravegherii derulării procedurii și a respectării termenelor prevăzute (în acest sens, a se vedea Hotărârea din 21 mai 2014, Melt Water/OHMI (NUEVA), T-61/13, EU:T:2014:265, pct. 38 și jurisprudența citată).
Condițiile de aplicare a articolului 104 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 trebuie, așadar, să fie interpretate în mod restrictiv. Astfel, respectarea termenelor este o chestiune de ordine publică, iar restitutio in integrum a unei înregistrări după radierea sa este de natură să afecteze securitatea juridică  (a se vedea Hotărârea din 19 septembrie 2012, Video Research USA/OHMI (VR), T-267/11, EU:T:2012:446, pct. 35).
În final, titularul unei mărci care a omis să reînnoiască înregistrarea acesteia în termenul stabilit nu poate eluda consecințele propriei neglijențe autorizând o terță persoană să depună o cerere pentru a fi repus în dreptul său de a solicita reînnoirea înregistrării unei mărci a Uniunii Europene după expirarea termenului menționat..
Hotărârea pronunțată miercuri, 23 septembrie 2020, cu referința T-557/19 – Seven v EUIPO (7Seven). ECLI:EU:T:2020:403, poate fi consultată pe site-ul Curia integral în limba de procedură de procedură (engleză) și în traducere (română).

Leave a Reply

Your email address will not be published.