La mulți ani, doamnelor!
Dumnezeu, după ce i-a făcut și le-a dat suflare, a dat oamenilor poruncă să crească și să se înmulțească, iar pentru aceasta a dat femeii cel mai frumos har și cea mai mare putere dintre cele ce au primit pământenii: acela de a-i continua lucrarea, de a da viață din viața lor. Era oare prea mare darul, era prea multă puterea de i-a dat Dumnezeu femeii și durerea?
Nu vom ști niciodată de ce a făcut EL lucrurile așa, de ce a făcut ca minunea pe care femeia o făptuiește, darea ei de viață, și durerea încercată de femeie atunci când o face, să se împletească, să nu poată fi una fără alta. Știm doar că noi nu am putea fi fără durerea lor și că am fi goi sufletește fără iubirea lor, fără dragul lor, fără mângâierea și fără dorul, fără strigătul și lacrima lor de bucurie sau de tristețe. Știm doar că suntem pentru că ELE sunt și că nimic nu este și nu poate fi fără de ELE! Și fără EL, desigur!

***

Isaac Peretz (1852-1913) pe numele său de botez Yitskhok Leybush Peretz, a fost avocat de succes în viață, deși nu avea drept de a pleda în fața instanțelor rusești (Polonia secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea era un teritoriu sub ocupație prusacă, habsburgică și rusească, singură Cracovia având un statut de cvasi-independență, iar cizma ocupanților era la fel de grea, oricare era limba vorbită de ocupant). El a rămas, însă, nu în cărțile de istoria dreptului, ci în cele de istoria literaturii idiș și ebraice, fiind considerat unul dintre cei mai importanți scriitori polonezi de limbă idiș (combinație de ebraică și germană, singura limbă din lume rezultată din contopirea a două limbi) și de limbă ebraică. El este socotit alături de Sholem Yankev Abramovich (1836-1917, cunoscut și ca Mendele Moykher-Sforim) și Solomon Naumovich Rabinovich (1859-1916, cunoscut și ca Sholem Aleichem), fondator al literaturii idiș și al literaturii ebraice moderne.
Făcător de școală, el și-a pus inclusiv resursele materiale la dispoziția celor dornici de a scrie și promova limbile idiș și ebraică. A cules folclor, a scris poezii, nuvele, fabule, satire, teatru, a fost militant limbile și pentru drepturile evreilor. A fost înmormântat la Varșovia (unde piatra sa de mormânt a supraviețuit terorii naziste) într-o procesiune la care au participat peste o sută de mii de oameni.
Un volum de poezii publicat în anul 1894 (Ha-`Ugav, Harpa) i-a adus lui Isaac Peretz laude din partea unui tânăr și promițător scriitor Yosef Ghedalya Klausner (1874-1958), cel care va deveni fondator al Universității Ebraice din Ierusalim și șef al catedrei de literatură ebraică și mai apoi de șef al catedrei de istoria celui de al Doilea Templu. Dar același volum de poezii i-a adus și o acuzație de plagiat din partea lui David Frishman (1859-1922), el însuși poet, scriitor, critic literar, traducător, publicist (l-a publicat și pe I. Peretz), valoros în tot ce a scris și a făcut.
Dar și oamenii mari pot greși, nu-i așa?
Peretz a răspuns acuzației ce i s-a adus spunând că Dumnezeu a plagiat primul. Cum îndrăznești? a întrebat acuzatorul lui. Păi, i-a răspuns din nou Peretz, Dumnezeu a făcut mai întâi bărbatul, apoi din coasta lui a făcut femeia, care-i seamănă întrucâtva, și asta nu pentru că i-ar fi lipsit imaginația!
Și putem adăuga aici: Dumnezeu nu doar că s-a autoplagiat, nu doar că s-a imitat pe Sine. Și-a perfecționat creația! Dovedește asta femeia pe care a făcut-o și care este mult mai izbutită decât originalul!
La mulți ani doamnelor!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.